Când vine iarna

E a 13-a zi de iarnă în calendar. E a 1036-a zi de iarnă în suflet.

Zile grele, secătuite, inhibate, variate, între vis şi realitate. Au fost şi unele mai calde, o lumânare se aprindea să mă încălzească, însă foarte repede se stingea(poate din cauza că permiteam să emane căldură nu doar pentru mine, ci pentru fiecare doritor, nemeritat şi egoist). Prea puţin am savurat din lumina ei, deşi această acţiune se repeta. Acum înţeleg că în această lungă iarnă niciodată nu a nins. În schimb a plouat mult. A plouat des, uneori torenţial peste inima mea. Aşteptam curcubeul. Astăzi când norii din nou s-au adunat, o picătură de ploaie ce căzuse, a îngheţat, s-a prefăcut în fulg. Fulgii tot sunt diferiţi. Deobicei ei îmi provoacă zâmbete. Însă acesta era unul mare, cu vârfuri de gheaţă, zgrunţuros. Nu s-a topit. M-a zgârâiet. M-a rănit. Nu mai sunt precipitaţii. E ceaţă. Uneori îmi plac aceste zile cenuşii de iarnă, ele îmi permit să savurez o autentică stare de melancolie, dar nu astăzi. 

Am auzit că iarna este cu adevărat rece pentru cei ce nu păstrează amintiri fierbinţi. Ce e de făcut dacă în inimă temperatura scade? dacă se răceşte din nevoia de a supravieţui?

Acum nu mai ştiu ce să fac: să zic Stop şi să silesc sosirea primăverii sau să las totul să curgă în continuare fluent. Acum însă ştiu că: Vreau ceva frumos.

P.S: Am auzit că o singură vorbă bună poate dezgheţa orice.