Lina!

Încerc să îmi amintesc de cînd te cunosc...nu reuşesc, poate e din cauza că e o perioadă foarte mare? 

Te ţin minte micuţă, cu o îngheţată în mână, cu câtă poftă o mâncai, nimănui nimic, egoisto :D Aşa ai rămas, amatoare de îngheţată, egoistă- în sensul frumos al cuvântului... 

Dacă e să zic ce trăsătura s-a schimbat în tine complet, spun ferm: culoarea părului! Din blondă, în brunetă (nu chiar brunetă, aşa ca mine)...

De câte ori ne cofunda lumea, sau ne întreba: Sunteţi surori?

Îţi place să spui: Ea e mătuşa mea! da, mult am zâmbim la faptul că îmi eşti nepoată)

-Cine totuşi din voi e mai mare?... multe ori am auzit această întrebare.

Tind spre tine. Tot ce este nou, aflu de la tine. Multe schimbări în viaţa mea ţi se datorează ţie. 

-Parcă sunteţi dintr-un ou scoase!... amuzant totuşi.

Ce să îţi zic picăturica mea? Trăieşti la mine în suflet. 

Când am împlinit 16 ani m-am gândit: "Acum sunt cu un pas mai aproape de tine!"... astăzi Tu, faci 18!

Majoratul mult aşteptat)))

Ţin minte bine cum ziceai: "mai repede 18"... nu ştiu ce simţi acum.

Cu ochii verzi, de mandarine, cu capul in trance, cu privirea în spumă!

Aştept doar cu nerăbdare să te văd, să te felicit privindu-te în ochi, să te cuprind strâns...

Te iubesc iupi! 

Şi dacă mor?

Mă îngrozesc! Nu pot suporta! În fiecare zi o nouă veste despre noi întâmplări groaznice. De ce atât de mulţi oameni suferă? Cineva ar zice: ei, treaba lor. Nu! Niciodată nu voi gândi astfel. Mă doare să văd haosul din jur. Haosul legat de oameni total străini. Ce voi face dacă se va întâmpla cu cineva din cei dragi? Nici nu îmi pot imagina. Cred că ar fi ca un trăsnet pe cerul senin. Însă nu care trece repede... dar acum nu despre aceasta scriu.

Mă întreb: Şi dacă mor eu? Ce vor face cei din jur? Cui îi pasă? 

Cineva mi-a zis: mă tem de moarte. Eu însă confirm ferm că Nu, Nu mă tem de ea! Mă tem de durerea ce o aduce. Mă tem de suferinţele ce le lasă în urma ei.

Dar la fel mă mai întreb: Ce sens ar mai avea viaţa fără moarte şi invers, moartea fără viaţă? Asta e. Totul trebuie să fie la timpul său, şi... natural!

Dragii mei, nu risipiţi timpul, acesta e o unitate absolută. El e ireversibil. Trăiţi viaţa la maxim. Preţuiţi fiecare moment, fiecare persoană, fiecare gând! 

Durere vs Putere

Cea mai grea lovitura în sufletul meu, este să mă simt în plus acolo unde altădată eram totul!

Deşi e dureroasă această lovitură, am învăţat să fiu puternică. Ştiu că lumea nu se va opri ca să mă aştepte să sufăr. Chiar dacă mă temeam că dacă îmi voi permite să fiu măcar pe puţin timp fericită, lumea se va prăbuşi, acum, Zâmbesc))

Happiness, dragii mei)))

Un nou capitol

Va deveni depresiv(ă) pentru o perioadă nedeterminată. Sper că această perioadă se va sfârşi când mă voi culca. Sper că mă voi trezi cu noi puteri, idei crazy şi dispoziţie bună. Aşa sper în fiecare zi. Şi nu doar sper, mai fac câte ceva pentru asta. Cine se mai trezeşte inconjurat de smile-uri? unul galben alături, un sponge-bob zâmbăreţ nu departe de pat, pe dulap bileţele ca să nu uit: "Don't forget to smile =)"; "Be the way i love to be"; "Don't forget who i am"... pare nebunatic, dar asta e.

Stau şi mă gândesc, ce se întâmplă cu mine? Ce a mai rămas din ce iubesc atât de mult? Răspund din nou cu acel straşnic nu ştiu. Poate doar visez? Poate e doar un coşmar? Dacă e aşa, treziţi-mă cineva!!!

Lumea mea a început să se destrame nu ieri. I-am permis să se prăbuşească o lună în urmă (poate mai devreme). Şi de ce când m-am lăsat, ea nu mai cade atât de rapid? De ce mă face să mă îngrozesc tot mai mult? Nu am găsit răspuns, de aceea am încercat să îmi revin, să îmi restabilesc ritmul. Din nou acea senzaţie de mereu ocupată. Dar cu ce? 

Chiar şi acele vizite din fiecare seară la prietena cea mai bună şi-au pierdut farmecul. De ce? Pentru că de câteva zile nu am mai fost la ea (scuză-mă, mi-e dor).

Nimic nu îmi mai aduce plăcere aşa ca înainte. Îmi amintesc, în zilele negre erau trei soluţii reale de a mă readuce la viaţă: acel cântec "Ani de liceu"; ciocolata şi copiii! Acum, nu mai sunt. 

Totuşi am motive să mă bucur. Am ceva ce mă face să simt că trăiesc, muzica. Mi-am scos din arhivă notele vechi şi cânt la pian în fiecare zi.

Am hotărât să nu tânjesc după timpurile vechi. Acum încep a scrie un nou capitol al vieţii mele: fără prieteni falşi, fără pesimism, fără dureri insuportabile şi doar cu zâmbete şi lumină în inimă, suflet şi ochi.