Mii de ori Delete şi doar acum postat: Poate pun Punctul?

    Poate din cauza că te visez mereu, azi am hotărît să îţi scriu. Ce anume? Încă nici eu nu ştiu precis, căci simplu scriu, fără să mă gîndesc care va fi următorul cuvînt. Poate  încep prea banal, dar ştii şi tu că cel mai important sunt simplele cuvinte ce curg din inimă.

   Îţi aminteşti cînd ne-am văzut pentru prima oară? A fost ceva simplu, doar o privire, poate că a fost o întîmplare, ambii, în acelaşi timp, în acelaşi loc, sau poate că aşa şi trebuia să fie?! Mi-ai plăcut, am început să comunicăm, am trecut prin multe etape împreună: simple priviri, simple cuvinte scrise pe internet, simple emoţii şi simpla frică măcar de a spune un simplu "Salut" cînd te vedeam, noi încercări, apariţia noilor sentimente, prietenie, ură, prietenie, şi din nou acele simple priviri, acele simple cuvinte scrise pe internet, acele simple emoţii şi acea simplă frică... ceva a mai fost aici la mijloc- primul nostru sărut. Îţi aminteşti? Straniu şi în condiţii încă şi mai ciudate, dar totuşi de neuitat! Alături de tine mă simt deosebit, ţie îţi pot zice orice, şi asta pentru că am încredere în tine, mereu mi-ai demonstrat  că eşti anume TU, acel pe care mi-l doresc  să mă călăuzească, şi ţi-am mai spus cîndva: Este greu să rezişti cînd eşti singur pe acest Pămînt, cred că mai înţeles. Ştiu că nu îţi place cînd ocolesc răspunsuri concrete la întrebări fixe, dar  totuşi  îmi permiteai să o fac întotdeauna. Mereu spuneam că nu ştiu ce reprezintă Dragostea, de fiecare dată răspundeam la fel, dar nu atunci... Îţi aminteşti cînd simplu m-ai întrebat : Mă iubeşti?, Am răspuns la fel de simplu: Da! ţi-am trezit un mare interes prin acest răspuns neaşteptat şi ai dorit să afli totul. Ştii, niciodată nu te-am minţit pînă în momentul cînd  te-am făcut să crezi că am glumit răspunzînd atunci da, dar am făcut-o pentru binele tău, mă doare, dar  asta e, eşti fericit, cred în asta iar dacă nu e corect, să ştii că dacă vei avea curajul cîndva să te apropii de mine şi să mi-o zici, voi face totul pentru a-mi corecta greşeala făcută acum. Ştii că fac orice pentru tine, pentru binele şi prosperarea ta. Din zi în zi devin tot mai nebună, zi-mi: De ce? nu pot să descriu acest sentiment ce mă cuprinde strîns şi nu doresc să mă lase, deci, răsuflu prin tine, îţi simt bătaia inimii, ştiu multe despre tine, dar tu ştii mai multe despre mine , mă tem că poate chiar prea multe.

  Nu le-am rostit nimănui pînă acum aceste cuvinte, ceea ce dovedeşte că pentru mine "Te iubesc" este ceva extrem de special şi nu pot să le rostesc oricînd si oricui, însă oricît de speciale nu ar fi cuvintele, oricum ele n-o să spună despre toată dragostea ce se poartă în sufletul meu. Cel mai mare vis al meu eşti Tu, îmi doresc să te am mereu alături.

Ţi-am înghiţit sărutul într-o zi.

Hai, fără supărare, căci recunosc cinstit,

avea gust bun - deşi, cam acrişor - de portocale.

şi m-am gîndit - eh, gînduri de copii,

că de înghit sărutul, din cîteva felii

măcar un sîmbure, cîndva, va încolţi

şi voi avea livada de săruturi,

De-ale tale! 

Nu îţi Mulţumesc pentru că Eşti şi nici pentru ce m-ai făcut pe mine, Simplu îţi Mulţumesc!

P.S: Mereu vei fi acea Scînteie ce mă poate Aprinde doar cu un Gînd!

O altă cale de a rezolva problemele!

Probleme... Probleme.. Probleme...
La scrierea acestui post m-a inspirat o prietenă.

Dar care probleme la 14 ani? Sau da, acum orice barieră şi orice dezamăgire pare o catastrofă globală. Şi deci, trebuie găsită o soluţie pentru a le rezolva. Am vorbit despre discuţii sincere şi deschise, cu ajutorul lor poţi face orice. Mereu eram de părerea că asta e cea mai bună cale. Însă iată că mi-a scris:"Nu, Cea Mai Bună Cale E Alta", mi-a părut interesant acest subiect, despre ce cale poate fi vorba? Înţelegînd ce are în vedere m-am îngrozit. Cum apar aşa idei în mintea unui om? Sinucidere, Doamne, mă mănîncă unghia degetului mic de la mîna stîngă auzind aşa ceva. Îmi pare interesant acest subiect, deşi sunt total contra. Nici nu îmi pot imagina ce se poate întîmpla în viaţa cuiva ca acesta să facă aşa pas, sau mai bine zis, cît de slab moral trebuie să fie. 

Să începem cu frumoasele cuvinte ce mi le-a spus chiar azi profa la lecţia de educaţie civică:"Dumnezeu ţi-a dat viaţa, şi doar el poate să ţi-o ia, mai mult nimeni!", ok, cu chestiile astea şi cu motivaţia că e un mare păcat nu te pot anina, atunci gîndeşte-te la apropiaţii tăi, persoanele ce te iubesc, sunt încrezută că ai aşa persoane alături, chiar dacă în aşa momente ţi se pare totul absurd, pot să zic că gîndurile tale sunt cu mult mai absurde.

Trebuie să înţelegi: Viaţa e frumoasă, şi merită trăită, nimic nu trebuie să te oprească, de asta e şi viaţă, nu poate fi totul ideal!

Trebuie să mă determin!

    Profesia- o ocupaţie, îndeletnicire cu caracter permanent, pe care o exercită cineva în baza unei calificări corespunzătoare, este un complex de cunoştinţe teoretice şi de deprinderi practice care definesc pregătirea cuiva.

    Poate pare cam straniu că am început cu definiţia cuvîntului profesie, însa cred că aşa este mai bine. Încerc să scriu despre profesia ce o voi avea, dar e foarte complicat. Nu pentru prima dată mă întîlnesc cu această greutate, căci nu pentru prima oară mă gîndesc la aşa numita profesie din viitorul meu.

   Sunt o persoană mai mult intuitivă decît raţională, cea ce se sacrifică şi se dedică în totalitate pentru lucrurile care le crede importante. Ştiu foarte bine că să reuşeşti într-o profesie dificilă necesită o încredere oarbă în tine însuţi ţi că tocmai de aceea oamenii aproape lipsiţi de talent, dar care cred în ei, ajung deseori mult mai departe decît unii care au talent, dar nu încredere. Mă tem mult uneori, pentru că ştiu că nu am destulă forţă pentru a lupta cîteodată pîna la sfirşit şi nici destula încredere în mine pentru a face ceva, deşi ştiu bine: pot cu mult mai multe decît îmi pare, nici habar nu am de ce sunt în stare.

  Nu caut o profesie ideala, simplu îmi doresc să fac ceva ce îmi place, dar ce?

De mică am visat să fiu cîntăreaţă, luam un pix în mîna şi cîntam pe scăunel, acum cînt la orice ocazie. Da, muzica e viaţa mea, însa nu doar ea. Am un prieten bun, datorită căruia m-am indrăgostit, în artă, nu, arta o iubeam mereu, datorită lui m-am îndrăgostit de arta  actoriei, e o lume total diferită de cea pe care o cunoaştem, acum pe lînga visul din copilarie de a cînta pe scenă a mai apărut unul de a juca teatru. Absurd? Posibil, însă frumos, aşa cred eu măcar.

Dar faptul cu cauza e că nici de cum nu mă pot imagina in viitor, şi ce profesie voi avea.

La fel mereu doream să lucrez cu oamenii, tot ce am descris mai sus e pentru oameni, dar e doar o hrană sufletească, însa eu îmi doresc să pot ajuta cu adevărat, voluntariatul mi-a deschis ochii asupra multor probleme prezente în societate cu care se confruntă diverse persoane, şi ele pe mine mă afecteaza la fel.

  Nu inţeleg de ce, pe mine, cea ce nu poate suporta mirosul din spitale, şi care niciodata nu s-a gîndit la medicină, foarte multe persoane mă văd medic, şi mulţi nu înţeleg de ce nu. Cîteodată mă gîndesc şi eu la asta, şi nici măcar nu pot găsi un raspuns adecvat.

  Am încercat chiar să trec ceva teste şi să citesc chiar şi aşa numitele horoscoape, şi cum vă pare? acolo erau anume aceste minunate profesii în dezbatere, de fiecare dată: arta- tot felul, diverse profesii stranii din domeniul social, şi desigur medicina.

  Pentru mine pîna acum rămîne sub semnul de întrebare viitoarea mea profesie, dar totuşi sper că în curînd mă voi determina.