Un nou capitol

Va deveni depresiv(ă) pentru o perioadă nedeterminată. Sper că această perioadă se va sfârşi când mă voi culca. Sper că mă voi trezi cu noi puteri, idei crazy şi dispoziţie bună. Aşa sper în fiecare zi. Şi nu doar sper, mai fac câte ceva pentru asta. Cine se mai trezeşte inconjurat de smile-uri? unul galben alături, un sponge-bob zâmbăreţ nu departe de pat, pe dulap bileţele ca să nu uit: "Don't forget to smile =)"; "Be the way i love to be"; "Don't forget who i am"... pare nebunatic, dar asta e.

Stau şi mă gândesc, ce se întâmplă cu mine? Ce a mai rămas din ce iubesc atât de mult? Răspund din nou cu acel straşnic nu ştiu. Poate doar visez? Poate e doar un coşmar? Dacă e aşa, treziţi-mă cineva!!!

Lumea mea a început să se destrame nu ieri. I-am permis să se prăbuşească o lună în urmă (poate mai devreme). Şi de ce când m-am lăsat, ea nu mai cade atât de rapid? De ce mă face să mă îngrozesc tot mai mult? Nu am găsit răspuns, de aceea am încercat să îmi revin, să îmi restabilesc ritmul. Din nou acea senzaţie de mereu ocupată. Dar cu ce? 

Chiar şi acele vizite din fiecare seară la prietena cea mai bună şi-au pierdut farmecul. De ce? Pentru că de câteva zile nu am mai fost la ea (scuză-mă, mi-e dor).

Nimic nu îmi mai aduce plăcere aşa ca înainte. Îmi amintesc, în zilele negre erau trei soluţii reale de a mă readuce la viaţă: acel cântec "Ani de liceu"; ciocolata şi copiii! Acum, nu mai sunt. 

Totuşi am motive să mă bucur. Am ceva ce mă face să simt că trăiesc, muzica. Mi-am scos din arhivă notele vechi şi cânt la pian în fiecare zi.

Am hotărât să nu tânjesc după timpurile vechi. Acum încep a scrie un nou capitol al vieţii mele: fără prieteni falşi, fără pesimism, fără dureri insuportabile şi doar cu zâmbete şi lumină în inimă, suflet şi ochi.