E natural

-Îţi place să mănânci?
Cum pot răspunde la această întrebare? Să mănânci e natural. Mănânc pentru că organismul meu are nevoie de hrană. Mănânc ca să trăiesc. Deci, cum să răspund?

Am analizat puţin...

Am nevoie de hrană regulat. Deja în ce măsură depinde de deprinderile pe care le am. Ne place să fin hrăniţi. Am obiceiul să mă gândesc la mâncare chiar când nu mi-e foame. Se zice că:"Pofta vine mâncând", uneori poate veni doar de la un gând. Poţi mînca diverse alimente, toate te pot potoli, însă ai felul tău preferat de mâncare. Acesta nu doar te potoleşte, te mai face să te simţi bine. Uneori doar văzându-l mă pot reâmprospăta. Pare straniu. Dar, nu în zadar e cel preferat, deosebit în felul său. Nu toţi îmi pot înţelege preferinţele, e normal. Deosebit pentru mine, dar nu pentru altcineva. Şi iată gândindu-mă anume astfel pot răspunde că: Îmi place să mănânc!  Aş vrea să pot gusta din felul meu de mâncare preferat oricând mi-ar apărea dorinţa. Ştiu, nu mă voi plictisi, nu-mi voi schimba preferinţele. Căci dacă îmi place ceva cu adevărat, îmi va plăcea mereu.

P.S: uşor puteţi înlocui "mâncare" prin ce vă este mai aproape, va rămâne adevărat.

Un adevăr

Poţi fi la ea, nici primul, nici ultimul, nici unicul.  Multe s-au întâmplat în viaţa ei până a te întâlni pe tine. Dar dacă ea te iubeşte acum, ce încă nu e în regulă?  Ea nu e ideală, dar nici tu nu eşti ideal, şi nici nu veţi fi măcar împreună ideali. Dar gândeşte-te, dacă ea te face să râzi, mai ales dacă ea îţi oferă posibilitatea să fii om, să greşeşti, să te ţii de ea şi să-i dai tot ce poţi. Ea poate să nu se gândească la tine fiecare secundă a zilei, dar ea poate să-ţi deie o parte din sine, chiar dacă ştie că poţi să o răneşti. Deci, să nu o superi, să nu o schimbi, să nu o analizezi şi să nu aştepţi de la ea ceea, ce e mai sus decât puterile ei. Zâmbeşte când ea te face fericit, arată-i când te enervează, şi lasă să îţi fie dor de ea când nu e alături.
Am avut un milion de moduri
Să mă arăt ţie oricare,
Numai nu aşa, cum sunt eu într-adevăr.
Şi acum,
Când eşti departe
Şi n-am cui arăta acest al naibii teatru
Imaginaţia mi s-a epuizat,
Şi nu-mi mai rămâne nimic,
Înafară de un sincer "mi-e dor".

Definiţii sentimente

 Simpatizezi- atunci cînd îţi place aspectul, eşti îndrăgostit- atunci cînd îţi place şi aspectul şi caracterul, iubeşti-atunci cînd îţi plac chiar şi defectele. Cineva pur şi simplu îţi este drag, cu cineva este interesant să comunici, cineva e un simplu cunoscut, cineva îţi este un simplu prieten, cineva un prieten de încredere, dar cineva... Tu încă nu poţi înţelege ce se întîmplă. Dar acest cineva e foarte important pentru tine. 

Noi iubim pe cineva nu pentru că  am întâlnit un ideal, ci pentru că am văzut acel ideal in cineva imperfect. 

Nu vă grăbiţi să vă apropiaţi, nu vă grăbiţi să vă îndrăgostiţi, nu vă grăbiţi să respingeţi, nu vă grăbiţi să plecaţi. În grabă poţi pierde ceva important, crezînd că e doar un eveniment aleatoriu în biografia ta.

Şi nu mă duce în ispită...

Năpastă... Tentaţie... Nadă...

Mă ademeneşti... Mă atragi... Mă amăgeşti...

Şi ce e de făcut când promiţi că încetezi, dar nu te ţii de cuvînt?

Ce înseamnă şi asta?

M-ai prins. Mi-ai pus cătuşe. Sunt prizoniera ta.

Dar, nu îţi aparţin. Trebuie să înţelegi. I'M NOT YOURS!

Deşi lupt cu propria-mi fiinţă. cedez, de fiecare dată. 

Eşti mărul ce l-am gustat, dar de care nu mă satur. 

Eşti ţânţarul care muşcă, nu, tu muşti dulce.

Eşti ca apa: fără tine nu rezist, cu tine mi-e şi mai greu. Dar, ştim bine, apa e elementul meu. Mă relaxează. Mă învie. În apă sunt eu însumi. Eşti apa mea.

Mă momeşti... Tentaţii... 

Îmi place? Nu înţeleg. Explică-mi! sau Opreşte-te!

Eşti ispita mea... (fii doar a mea)

War of Head vs Heart 2

Din nou mă întreb

Cine are dreptate:

Eu,

Sau eu?

Nu găsesc răspuns.

O inimă, un suflet,

O conştiinţă şi... un Vis.

Visul e departe de realitate,

Deşi se întîlnesc la mijloc de cale

Chiar de vin din direcţii diferite.

Se întîlnesc la fel ca oamenii,

Ca soartele oamenilor.

Naiv, senin şi simplu pare visu-n inimă,

Egoist, obscur şi complicat îl crede cugetul.

Dar cum e într-adevăr?

Va rămîne o întrebare retorică?

Cine va găsi răspuns?

Confuz.
P.S: pentru început click aici

Poezie

Poezia (din grecescul "ποίησις", poiesis, care are sensul de "facere" sau "creare") este o formă de artă în care limba este utilizată pentru calităţile sale estetice şi evocative, pentru a completa sau a înlocui semnificaţia sa aparentă.

Prefer să îmi exprim starea sufletească mai mult în proză, aşa e mai simplu pentru mine. Desigur, în copilărie aveam obiceiul să scriu ceva versuri, mici catrene, copilăreşti :) ca:

"Doi corbi s-au întâlnit

 Şi s-au apucat la ceartă

 O pisică i-a pîndit,

 Si-a făcut împărţeala dreaptă."

Dar iată că am hotărât să revin în lumea poetică. Inspirată de melodiile lui Alifantis pe versurile lui Stănescu am mici rezultate:

"Sunt:

Departe de tine,

Departe de farmecul tău,

Departe de marele vis,

Aproape de abis.

Cu ochii în lacrimi,

Cu degetele fripte,

Cu mînele reci

Privesc cum pe-alături treci.

Nu cred în întîmplare,

Stau în aşteptare,

Să mă chemi pre tine vreau,

Atunci orice am să-ţi dau.

Să fiu:

Departe de abis,

Aproape de marele vis,

Aproape de farmecul tău,

Aproape de tine." 

De cât timp e nevoie ca să înţelegi că iubeşti?

"Îl iubesc, s-a gândit ea... Doar că nu sunt îndrăgostită în el." Nu ştiu cît de des putem întîlni aşa gânduri sincere , dar ştiu că să ne gândim la asta nu e rău. Suntem oameni. Avem raţiune, deşi nu întotdeauna o folosim în modul corespunzător. Simţim. Iubim. 

E interesant că deşi suntem toţi diferiţi, deşi fiecare e unic, noi continuăm să ne asemănăm prin numeroase lucruri. Toţi mergem pe un drum, pe un drum lat, foarte lat. Chiar avem obiceiul să călcăm pe urmele altora sau să urmărim pe cineva. Mai interesant e să înţelegi că oamenii se împart în câteva categorii:

-Cei care cred în o persoană, o aşteaptă şi cred în Marea minune;

-Cei care caută sufletul pereche în fiecare, temindu-se să nu treacă neobservat; 

-Cei care merg înainte şi cred că totul Va Fi.

Majoritatea oamenilor vor zice că fac parte din ultima categorie, sau vor încerca să facă faţă. Însă nu contează ce mască vei lua, firea ta proprie e superioară în chestiile date.

Deci, sunt 6 miliarde de oameni pe Pâmînt şi fiecare simte diferit, iubeşte în felul său. Iubirea nu e o ştiinţă exactă, nu există limite. Mă întreb:"Cum înţelegi că iubeşti? Când? Cum să înţelegi că nu e atracţie, plăcere, obsesie, deprindere sar e într-adevăr iubire?"

Cteodată simţim că în viaţa noastră a apărut ceva important, dar cteodată înţelegem aceasta doar peste ani. Astfel se întîmplă cu oamenii.

De cît timp e nevoie pentru două persoane: o zi, două săptămâni sau zece ani?

De cât timp e nevoie ca să înţelegi că iubeşti?