duminică, 7 august 2011

Labirintul sentimentelor

O situaţie des întâlnită. El, un băiat foarte drăguţ. Mă bucur că îl cunosc, şi chiar nu e faza: cât e mai simpatic cu atât mai puţină încredere poţi avea. L-am numit într-o zi în glumă ideal, desigur cu viciile sale. Demult nu am mai vorbit, dar mă bucur că acum când s-a simţit mai rău acel mesaj de SOS a fost adresat anume mie. Sentimente, iată labirintu în care s-a pierdut.
Problematic.
Nu voi scrie toată istoria (despre toate fetele din viaţa lui), doar cel mai dureros moment.
"Ce să fac? Poate să încerc să o fac pe cel rău? Să fiu cu toate dar să nu aparţin nimănui? Ce să fac dacă nu vreau să provoc durere celor căror le sunt drag (este una care va face pentru el orice)? Dar dacă este cea pe care o iubesc? Sau nu o iubesc? (pentru această fată el e gata la orice)", sunt doar unele din gândurile lui.
L-am întrebat: poate eşti doar obsedat de ea? nu ştie ce e, zice că nimic deosebit, pe când mereu e în aerul ei... Prostii...
Şi din nou m-a pus pe gânduri. Când nu poţi fi cu cel pe care-l iubeşti, vei rămâne cu cel ce te iubeşte? O prietenă mi-a răspuns că: Mai bine cu cineva pentru care însemni totul, decât cu cineva pentru care nu însemni nimic. M-a surprins întrebarea băiatului despre care am scris la început: "Inga, poate în viaţa mea va apărea alta? pe care o voi iubi şi mă va iubi? e atât de simplu!"... într-adevăr, cât de simplu(tot mă gândeam la asta, nu în zadar zicea că trebuia să fim gemeni), dar dacă nu?
Întrebare pentru acasă: Tu ce vei alege? Să iubeşti sau să fii iubit(ă)?

Simplu Inga!

Primul meu video! (găsit acum în arhivă) =)

miercuri, 3 august 2011

War of Head vs Heart

Vreau să mă prăbuşesc. Mi-e frică. Ameţesc. Mi-e greaţă. Mă doare capul (şi inima). Nu ştiu care durere e mai mare. Nu ştiu dacă e faza să mă bucur sau dimpotrivă. Era rău: mă temeam că nu mai pot simţi, că nu mi-am mai auzit demult răsuflarea, nu mi-am simţit inima să bată. E rău: prea multe simt, un adevărat terci; răsuflu prea asurzitor; îmi pare că inima îmi va sări din piept. Cel mai rău e, că nu vreau să fie aşa. Autosugestie, o armă de care m-am folosit multe ori, dar am zis STOP. Ce să fac dacă neprivind la acel "stop" continui? Simplu nu vreau să recunosc prea multe. Straniu. Dacă eu spun despre lucrurile pe care nu vreau să le recunosc, poate însemna că le-am recunoscut deja? Prea complicat. Paremise nu mai înţeleg nimic.

P.S: hm, să-mi bag picioru!

joi, 28 iulie 2011

Obsesie

Independenţi. Aşa se cred majoritatea.
Dar niciodată nu te-ai gândit: Cât de dependent(ă) eşti?
Fiecare persoană are ceva despre ce poate spune: "Nu pot fără!"
Ciocolată, muzică, lucru, distracţii etc.
De ce depinde obsesia fiecărui în parte? De necesităţi? Dorinţe? Fobii?
Analizând am ajuns la concluzia că obsesie devine ceea ce te face un pic mai Fericit. Pe Cineva muzica îl umple de energie, Cineva îşi ascunde capul în lucru, Cuiva îi este cel mai bine distrându-se, pentru Cineva ciocolata rămâne a fi cea mai eficientă rază de lumină, şi nimeni nici nu bănuieşte cât de dependent e de aceşti factori. Dar când începi să fii dependent? Atunci când dozarea depăşeşte limita.
Deci, toţi suntem nişte narcomani.
Păi, cum să lupţi? Trebuie oare? fiecare alege pentru el.
Dar mai e ceva: Ce să facă Cei obsedaţi de unul din Cineva? Aşteptări îndelungate, gânduri stranii, dorinţe nebune şi o enormă frică. E ceva când iubeşti şi doreşti să fiţi mereu împreună, dar e altceva când ignori totul şi vrei să îi fii sau să îţi fie mereu alături. Cel mai interesant e neconştientizarea sau neperceperea realităţii.
Dacă o voi întreba: "Eşti obsedată?", sigur va răspunde: "Nu!" 
Dacă o voi întreba: "Din ce cauză eşti obsedată?", sigur va răspunde: "Pentru că nu îmi permit să simt cu adevărat!"

sâmbătă, 23 iulie 2011

În zadar.


Ultimul timp am obiceiul să mă gândesc tot mai mult la unele lucruri. Aseară înainte de a adormi am meditat puţin despre ideile de aici. Am scris despre durerea ce o vor simţi cei apropiaţi, am găsit o soluţie (dacă poate fi aşa numită).
Jigneşte, umileşte, minte, provoacă durere etc.
Te vor urî, deci nu îţi vor simţi lipsa, nu vor simţi nici vină, nici durere. Nu vei goli nimic în inima lor, pentru că înainte de a pleca le-ai amărît-o. Nu te teme să o faci. Crede-mă, am aflat acele momente când să fugi e unica soluţie. Şi dacă va ploua, vor fi unicele lacrimi.
Când totul e în zadar, tot ce e legat de propria persoană, nu mai există altă ieşire. Deci, fiecare hotărăşte ce e mai bine pentru el. Pentru mine e mai bine când cei dragi mie se simt bine şi nimeni nu le strică viaţa.
(nu am devenit pisimistică, realitatea e una)
P.S: început 23.05.2011, finisat azi.

joi, 23 iunie 2011

Cu noi impresii!

Sunt foarte drăguţi pescăruşii
Au trecut 3 zile, cred că ar trebui să mă iau în mâini şi să scriu o dată :D
Plecarea din aeroport, o noapte nedormită, călătorie lungă şi desigur foame :D
Anume atunci când trebuie să te desparţi, întelegi multe. De obicei tinerii doresc să plece cât mai degrabă din casa părintească. În câteva minute am înţeles cât de mult doresc cât mai mult timp să petrec alături de familia mea. E mai interesant că petrecând 10 zile la depărtarea de 2000 km, eram unica care nu dorea acasă. 
Îngheţată
"A fost bine"- ăsta e răspunsul meu standart. Acum îmi dau seama că într-adevăr puţini oameni ştiau despre plecarea mea, curios! :D
Ceva cuvinte despre misterioasa călătorie: mi-a plăcut enorm; îmi amintesc cu zâmbet pe faţă de fiecare moment, de la 8 ore în aeroport, până la aricii de mare :D ; m-am întors cu un bagaj de cunoştinţe noi şi experienţă deosebită (inclusiv în curăţarea copacilor :D); noi cunoscuţi, ne înţelegeam bine, inclusiv cu cei nevorbitori de engleză (şi nici de Română, Rusă, Chineză). Scumpilor îmi va fi dor de voi. Neprivind la toate e o nouă experienţă. Bucuroasă pentru tot!
P.S: Am observat că nu îmi pot exprima bucuria în scris.

miercuri, 8 iunie 2011

Drum bun!

Straniu e când singură mie-mi zic "drum bun". Şi de ce oare aşa? Pentru că despre plecarea mea ştiu puţine persoane. Nu îmi place să scot totul la iveală. Cine va observa absenţa mea? Asta e altă întrebare.
Nu îmi plac personele cărora nu le pasă, însă te petrec cu zâmbete, şi cuvinte frumoase şi gânduri murdare. Cred că din pricina numeroşilor făţarnici îmi zic mie "Drum bun!".
-Dar unde pleci? 
-Plec departe! Spre noi orizonturi...
A mai rămas puţin, foarte puţin. Dar eu ca de obicei nu reuşesc nimic :-D 
Dar nu e de trist, căci urmează o nouă călătorie :-p
Acum merg să-mi fac mai departe bagajele.
Pe curând!
P.S: Croaţia, aşteaptă-mă!